Luxatie umar. Luxatia de umar

Ele sunt favorizate de conformaţia articulaţiei: disproporţia suprafeţelor articulare, aparat capsulo-ligamentar slab, mobilitate articulară crescută. Mecanism de producere indirect: cădere pe braţul întins, tras înapoi, în abducţie retropulsie şi rotaţie externă. Clasificare anatomo-clinică 1.

Luxaţiile antero-interne sunt cele mai frecvente. Capul humeral se poate afla: extracoracoidian, subcoracoidian, intracoracoidian sau subclavicular, leziunile capsulo-ligamentare fiind cu atât mai severe cu cât capul humeral este mai deplasat înăuntru.

Luxaţia subcoracoidiană este cea mai frecventă. Se manifestă clinic prin: semnul epoletului: acromionul proeminent, braţul abdus şi rotat extern; semnul Berger: abducţia este ireductibilă şi dureroasă, cotul nu poate fi apropiat de trunchi.

Luxatia de umar

Palparea evidenţiază absenţa capului de la locul normal şi prezenţa lui în profunzimea axilei. Radiografia arată deplasarea capului humeral şi suprapunerea lui pe colul omoplatului. În forma extracoracoidiană capul humeral se suprapune pe marginea anterioară a glenei, îmbrăcând aspectul de subluxaţie.

Semnele clinice sunt mai estompate, numai rotaţia externă este mai accentuată. În forma intracoracoidiană capul humeral se află în fosa subscapulară pe grilajul costal; leziunile capsulo-ligamentare şi tendinoase sunt importante, iar riscul complicaţiilor vasculo-nervoase crescut.

Tratamentul chirurgical al luxației de umăr descris de dr Gavrilă Mihai

Luxaţia antero-inferioară luxaţia erectase produce când traumatismul surprinde braţul în abducţie mare. Se manifestă prin poziţia caracteristică: braţul deasupra orizontalei, ţinut de mâna cealaltă; fixitatea absolută în această poziţie, dureri intense la orice încercare de coborâre a braţului.

Radiografia arată capul humeral în axilă, luxatie umar glenă, humerusul dirijat în abducţie, omoplatul rotat cu glena privind în sus şi în afară.

Clinic se manifestă prin absenţa capului humeral din articulaţie şi palparea lui retroglenoidian subacromial, rotaţia internă şi adducţia braţului. Radiografia de faţă evidenţiază lărgirea spaţiului articular, ascensiunea parţială a capului humeral, condensarea capului humeral. În proiecţie axilară se evidenţiază luxaţia capului în spatele glenei. Tratament Reducerea luxaţiei se face de urgenţă.

Metode de reducere: metoda Artl este indicată la indivizi puţin musculoşi şi echilibraţi. Bolnavul neanesteziat, dar sedat, stă pe un scaun cu spătar a cărui margine capitonată intră în axilă. Se face tracţiunea continuă în jos a antebraţului până se relaxează musculatura şi se obţine reducerea. Imobilizarea se face în abducţie de 30° şi rotaţie externă medie; în luxaţia erectă, reducerea se face prin tracţiune şi apoi se duce progresiv braţul în adducţie.

În luxaţiile vechi: la vârstnici se preferă abstinenţa; la tineri se apelează la artrodeză scapulo-humerală în poziţie funcţională. După reducere, se face control radiologic şi se imobilizează membrul toracic: până la vârsta de 20 luxatie umar se face imobilizarea în bandaj toraco-brachial, cu cotul lipit de corp, pentru şase săptămâni, pentru a evita recidivele; între vârsta de luxatie umar — 30 ani se imobilizează numai trei săptămâni pentru a evita capsulita retractilă; după 30 ani, imobilizarea trebuie să fie scurtă şi să permită mişcările pendulare deoarece riscul capsulitei retractile este mare.

Reeducarea este obligatorie, mai ales pentru sportivi. Stabilizarea articulaţiei gleno-humerale se obţine prin musculatura periarticulară. Se începe prin recuperarea mişcărilor pasive apoi cele active, apoi întărirea muşchilor rotatori interni şi externi prin proceduri statice şi dinamice.

Evoluţie În formele clasice necomplicate, evoluţia este favorabilă. Este necesară urmărirea clinică şi radiografică.

Această mobilitatea crescută face ca articulația umărului să fie expusă la diferite traumatisme ce pot duce la distrugeri tisulare. Una dintre aceste patologii este luxaţia acută de umăr, ce constă în ieşirea capetelor osoase din articulaţia umărului. Tratamentul ortopedic al luxației acute de umăr este o metodă conservatoare. Este ştiut că această articulaţie este alcătuită dintr-un capăt sferic al braţului capul humeral şi o scobitură a scapulei numita glenă. Scobitura cu care se articulează capul humeral este mai mică în diametru ca acesta, ceea ce asigură umărului mobilitatea caracteristică.

Testarea abducţiei active permite aprecierea stării deltoidului şi a rotatorilor, luxatie umar radiografia permite aprecierea glenei şi a trochiterului. Luxaţia scapulo-humerală predispune la recidivă, mai ales la tineri şi sportivi. Factorii de recidivă: 1. Vârsta: cu cât vârsta este mai tânără, cu atât recidivele sunt mai frecvente, iar recidivele sunt cele mai multe în primii doi ani Horelius, Rowe, McLanghlin, Simonet.

Leziunile anatomice: rupturile de ligamente, dezlipirile de burelet, fracturile rebordului glenei, tasările capului humeral ancoşa humerală — Malgaigné favorizează recidivele. Imobilizarea: durata imobilizării trebuie să fie mai lungă la tineri, luxatie umar aceştia sunt expuşi la recidive. Forme clinice particulare 1. Luxaţiile asociate cu fractura trochiterului sunt frecvente şi trebuie ţinut seama de două particularităţi: calusul vicios; capsulita retractilă.

Reducerea luxaţiei permite şi reducerea fracturii de trochiter; se admite un decalaj până la 1 cm. După reducere, se face imobilizarea cotului la torace, cu braţul în rotaţie internă, pentru 15 zile. După 15 zile se începe recuperarea pasivă prin mişcări pendulare, în eşarfă, pentru recuperarea mişcărilor pasive şi apoi se permite mobilizarea activă după 5 — 6 săptămâni.

Recuperarea trebuie efectuată sistematic, deoarece riscul capsulitei retractile este crescut. Dacă fractura de trochiter nu se reduce odată cu reducerea luxaţiei, se practică reducerea sângerândă luxatie umar osteosinteza. Reeducarea trebuie începută precoce. Luxaţiile incoercibile se observă în cazurile asociate cu fracturile glenei. La vârstnici, peste 60 ani, se observă forme particulare.

Ea constă în deplasarea inferioară în raport cu glena a capului humeral.

Dacă nu se pot stabiliza ortopedic, se indică intervenţia chirurgicală, mai ales la tineri. Luxaţiile inveterate sunt cele care depăşesc 3 — 4 săptămâni comatoşi în special.

La tineri se luxatie umar reducerea ortopedică, sub anestezie generală profundă, prin tracţiune forte şi continuă. Dacă nu se reuşeşte reducerea ortopedică se face reducere chirurgicală şi eventual artroplastie protetică în funcţie de starea suprafeţelor articulare. La vârstnici, de obicei sunt bine tolerate şi tratamentul conservator este preferat.

Luxaţii asociate cu ruptura coifé rotatorilor, se observă la persoanele care au depăşit vârsta de 40 de ani. La persoanele între 40 — 65 ani, luxaţia este traumatică şi responsabilă de ruptura tendoanelor fragilizate de vârstă. Clinic se manifestă cu simptomatologia clasică, iar reducerea se face sub anestezie generală. Imobilizarea se face în eşarfă, pentru două săptămâni.

Luxația scapulo-humerală: simptome, diagnostic și tratament

Indicaţia operatorie se face respectând criteriile din rupturile coifé izolate. La vârstnici, peste 65 ani, ruptura coifee precede luxaţia. Luxaţia este puţin dureroasă. Reducerea este simplă şi se recomandă imobilizarea în rotaţie internă, pe o perioadă mai lungă care să permită redoarea umărului şi astfel se evită recidivele.

Complicaţii a Imediate 1. Vasculare: contuzii, tromboze, rupturi ale vaselor axilare.

LUXAȚIA DE UMĂR

Sunt rare; se observă mai ales în luxatie umar intracoracoidiene sau după reduceri brutale. Se manifestă prin sindrom de ischemie acută sau de tromboză a membrului superior. Necesită tratament de urgenţă. Neurologice: paralizie de nerv circumflex, paralizii tronculare sau plexale. Nu au indicaţie chirurgicală în urgenţă: paraliziile tronculare şi plexale recuperează în primele luni, cele ale nervului circumflex necesită timp mai îndelungat 18 — 24 luni.

Tratamentul ortopedic al luxației acute de umăr – Dr. Mihai Tudor Gavrila

Recuperarea trebuie să fie activă, intensivă şi permanentă luxatie umar a evita redorile. Urmărirea clinică şi prin electromiografie E. Dacă la repetarea a două electromielografii, la interval de două luni nu luxatie umar semne de recuperare, se indică intervenţie chirurgicală.

Capsulita retractilă, survine mai ales în condiţii favorizante: vârstnici, după fracturi de trochiter, imobilizarea îndelungată, reeducare insuficientă sau brutală.

Se manifestă prin dureri, mai ales nocturne, permanente, tratament cu artroza peroxidului de hidrogen cuprind tot membrul, iar radiografic demineralizarea umărului şi a mâinii.

Tratamentul este medical: infiltraţii şi reeducare dulce, pasivă, balneoterapie, pe o perioadă de 6 — 12 luni. Prevenirea capsulitei postluxaţie se realizează printr-o imobilizare în eşarfă, timp de trei săptămâni, cu începerea mişcărilor articulaţiilor subiacente cât mai precoce şi efectuarea de mişcări pendulare din umăr.